PSTREE
Section: Comenzi pentru utilizator (1)
Updated: 21.06.2021
Index
Return to Main Contents
NUME
pstree - afișează un arbore de procese
REZUMAT
pstree [-a, --arguments] [-c, --compact-not] [-C, --color attr] [-g, --show-pgids] [-h, --highlight-all, -H pid, --highlight-pid pid] [-l, --long] [-n, --numeric-sort] [-N, --ns-sort ns] [-p, --show-pids]
[-s, --show-parents] [-S, --ns-changes] [-t, --thread-names] [-T, --hide-threads] [-u, --uid-changes]
[-Z, --security-context] [-A, --ascii, -G, --vt100, -U, --unicode] [pid, utilizator]
pstree -V, --version
DESCRIERE
pstree arată procesele care rulează sub formă de arbore. Arborele este
înrădăcinat fie la pid, fie la init dacă pid este omis. Dacă este
specificat un nume de utilizator, sunt afișați toți arborii de proces cu
rădăcină la procesele deținute de acel utilizator.
pstree îmbină vizual ramuri identice punându-le între paranteze drepte și
prefixându-le cu numărul de repetiții, de exemplu:
init-+-getty
|-getty
|-getty
`-getty
devine
init---4*[getty]
Firele secundare ale unui proces sunt găsite sub procesul părinte și sunt
afișate cu numele procesului în acolade, de exemplu:
icecast2---13*[{icecast2}]
Dacă pstree este apelat ca pstree.x11, atunci acesta va solicita
utilizatorului să apese Enter la sfârșitul liniei și nu returnează controlul
până când nu se va întâmpla acest lucru. Acest lucru este util atunci când
pstree este rulat într-un xterminal.
Anumiți parametri de nucleu sau de montare, cum ar fi opțiunea hidepid
pentru «procfs», vor ascunde informațiile pentru unele procese. În aceste
situații, pstree va încerca să construiască arborele fără aceste
informații, arătând numele proceselor ca semne de întrebare.
OPȚIUNI
- -a
-
Afișează argumentele liniei de comandă. Dacă linia de comandă a unui proces
este schimbată, acel proces este afișat în paranteze. -a dezactivează
implicit compactarea pentru procese, dar nu pentru fire.
- -A
-
Utilizează caractere ASCII pentru a desena arborele.
- -c
-
Dezactivează compactarea subarborilor identici. În mod implicit, subarborii
sunt compactați ori de câte ori este posibil.
- -C
-
Colorează numele procesului după atributul dat. În prezent, pstree
acceptă doar valoarea age care colorează după vârsta procesului.
Procesele mai noi de 60 de secunde sunt verzi, mai noi de o oră galbene și
cele rămase roșii.
- -g
-
Afișează PGID-urile. ID-urile grupurilor de procese sunt afișate ca numere
zecimale în paranteze după fiecare nume de proces. Dacă sunt afișate atât
PID-urile, cât și PGID-urile, atunci PID-urile sunt afișate mai întâi.
- -G
-
Utilizează caractere VT100 pentru a desena linii.
- -h
-
Evidențiază procesul actual și „strămoșii” săi. Această opțiune nu face
nimic dacă terminalul nu acceptă evidențierea sau dacă nici procesul curent,
nici vreunul dintre „strămoșii” săi nu se află în subarborele care este
afișat.
- -H
-
Ca -h, dar evidențiază procesul specificat în schimb. Spre deosebire de
-h, pstree eșuează când se folosește -H dacă evidențierea nu este
disponibilă.
- -l
-
Afișează linii lungi. În mod implicit, liniile sunt trunchiate fie la
variabila de mediu COLUMNS, fie la lățimea afișajului. Dacă niciuna dintre
aceste metode nu funcționează, se folosește valoarea implicită de 132 de
coloane.
- -n
-
Sortează procesele cu același părinte după PID și nu după nume. (sortare
numerică.)
- -N
-
Afișează arbori individuali pentru fiecare spațiu de nume de tipul
specificat. Tipurile disponibile sunt: ipc, mnt, net, pid,
time, user, uts. Utilizatorii obișnuiți nu au acces la
informațiile despre procesele altor utilizatori, astfel încât rezultatul va
fi limitat.
- -p
-
Afișează PID-urile. PID-urile sunt afișate ca numere zecimale între
paranteze după fiecare nume de proces. -p dezactivează implicit
compactarea.
- -s
-
Afișează procesele părinte ale procesului specificat.
- -S
-
Afișează tranzițiile de spații de nume. La fel ca opțiunea -N, ieșirea
este limitată atunci când rulează ca utilizator obișnuit.
- -t
-
Afișează numele complete pentru firele de execuție atunci când sunt
disponibile.
- -T
-
Ascunde firele de execuție și arată numai procesele.
- -u
-
Afișează tranzițiile uid. Ori de câte ori uid-ul unui proces diferă de
uid-ul părintelui său, noul uid este afișat în paranteze după numele
procesului.
- -U
-
Utilizează caractere UTF-8 (Unicode) pentru desenul liniilor. Sub Linux
1.1-54 și versiuni ulterioare, consola intră în modul UTF-8 cu echo -e ' 33%8' și iese cu echo -e ' 33%@'.
- -V
-
Afișează informațiile despre versiune.
- -Z
-
Afișează atributele de securitate curente ale procesului. Pentru sistemele
SELinux acesta va fi contextul de securitate.
FIȘIERE
- /proc
-
locația sistemului de fișiere proc
ERORI
Unele seturi de caractere pot fi incompatibile cu caracterele VT100.
CONSULTAȚI ȘI
ps(1), top(1), proc(5).
Index
- NUME
-
- REZUMAT
-
- DESCRIERE
-
- OPȚIUNI
-
- FIȘIERE
-
- ERORI
-
- CONSULTAȚI ȘI
-
This document was created by
man2html,
using the manual pages.
Time: 19:35:51 GMT, May 22, 2024